Unul din cei mai importanți geografi români s-a născut la Ciudei

La 10 iunie 1915 se năștea la Ciudei Constantin Martiniuc, care a fost geograf, profesor universitar și cel mai reprezentativ geomorfolog și întemeitor de școală în acest domeniu la Universitatea din Iași.

A crescut într-o familie țărănească modestă unde a învățat ce înseamnă respectul față de muncă, de normele morale sănătoase și față de obiceiurile românești străbune. Și-a afișat constant mândria de român bucovinean ca un omagiu pentru locurile natale. Și-a pierdut tatăl în anii primei conflagrații mondiale, astfel a cunoscut griji și greutăți încă de mic copil.

Școala primară a absolvit-o în satul Ciudei, iar cea secundară – în orașul Storojineț. Urmează studiile superioare la Secția de Geografie a Facultății de Științe de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În ambianța culturală a Iașului, fostul elev bucovinean, devine un student pasionat de o neobosită sete de cunoaștere a tainelor geografiei și geologiei. Constantin Martiniuc absolvește universitatea cu excelente aprecieri și cu timpul devine un nume de rezonanţă al şcolii şi ştiinţelor geografice româneşti, profesor şi cercetător de prestigiu, care a slujit Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi timp de peste 40 de ani, la Facultatea de Ştiinţe, secţia Geografie. A publicat peste 150 lucrări științifice, a coordonat 14 teze de doctorat. Pentru valoarea întregii sale activităţi, C.Martiniuc a fost apreciat cu onorante funcţii didactice şi ştiinţifice: şef de catedră, membru în Consiliul profesoral al Facultăţii şi în Senatul Universităţii, director al Staţiunii de Cercetări Stejarul – Pângăraţi, preşedinte al Filialei Iaşi a Societăţii de Geografie, conducător al Filialei Iaşi a Institutului de Geografie din cadrul Academiei Române, membru al Comitetului Naţional de Geografie, a făcut parte, ca specialist geomorfolog, în diferite organisme ştiinţifice naţionale şi internaţionale.

Constantin Martiniuc a fost căsătorit cu geografa Jana Martiniuc (născută Martinescu), care a fost un tovarăș de excepție și un om optimist cu care a făcut un cuplu desăvârșit. Au avut o viață tihnită și frumoasă, crescându-și în armonie și bună înțelegere unica fiică. Este interesant că în 1943 Jana Martinescu, pe atunci asistent la Laboratorul de geografie fizică şi Geografia României, a fost delegată pentru cercetări în Ciudei spre a aduna materiale necesare întocmirii monografiei geografice a acestui sat (!). Dispariția soției (1978) datorită cumplitului ei diagnostic ce o condamnase, i-a adus multă suferință ce l-a afectat și l-a zdruncinat pentru tot restul vieții.

Constantin Martiniuc a decedat la 6.12.1990 în orașul Iași. La Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi există o sală de curs și lucrări practice Constantin Martiniuc (B658), iar în orașul Iași o stradă poartă numele lui Constantin Martiniuc.

 

Cariera și activitatea științifică

Cele peste 150 de lucrări ştiinţifice sunt o mărturie a preocupărilor sale, definindu-i calităţile de profesor şi om de ştiinţă. Acestea se înscriu pe linia geomorfologiei regionale, a evidenţierii rolului morfogenetic al condiţiilor geologice şi hidro-climatice, a cercetării şi caracterizării proceselor de versant, ca şi a preocupărilor pentru regionarea geomorfologică. Cursul său de Geomorfologie a captivat multe generaţii de studenţi, iar cercetările detaliate asupra reliefului ţării au tentat pe mulţi să-i urmeze în meserie, unii devenind apreciate cadre didactice la catedră, alţii prestigioşi cercetători în domeniu. În lucrările publicate a abordat tematici variate sub aspect ştiinţific, tehnic ameliorative şi al utilizării practice, îmbinând astfel cercetarea fundamentală cu cea aplicativă, în sprijinul elaborării planurilor de sistematizare, pe de o parte privind creşterea productivităţii economice a teritoriului, pe de alta, măsurile tehnice adecvate protecţiei mediului.

Constantin Martiniuc a creat la Iași o adevărată școală de geomorfologie aplicată. A uimit prin veridicitatea și credibilitatea argumentelor etalându-le cu har și cu entuziasm contagios. A avut numeroși discipoli, numeroși doctoranzi, pe care i-a îndrumat cu grijă pentru a descifra trăsăturile calitative și cantitative ale reliefului. Temporar a mai predat și cursuri de Hidrologie generală (1952-1957), Metodica cercetărilor de teren etc.

Lucrările sale elaborate îi definesc calitățile de om de știință angajat în lărgirea bazelor teoretice și metodologice ale geomorfologiei, realizând legături puternice între învățământ, cercetare și activitatea economică. Și-a adus contribuții în geomorfologia generală, a evidențiat rolul morfogenetic al condițiilor geologice și hidro-climatice, a cercetat și caracterizat procesele de versant și a avut preocupări pentru studiile geo-hidro-morfologice. Fiind un specialist de renume și în domeniul geologiei a fost ani mulți colaborator extern cu Institutul Geologic, a evidențiat în mod deosebit aspectele paleogeografice din toate regiunile pe care le-a studiat. Este primul cercetător care caracterizează și delimitează clar subunitățile de relief de pe latura vestică a Carpaților Orientali. A elaborat și utilizat un sistem original de cartografie geomorfologică, adoptat ulterior de numeroși alți specialiști. O altă contribuție remarcabilă este cea legată de raionarea geomorfologică a teritoriului țării ce se găsește inserată în Monografia geografică a R.P.R. (1960), prezentând raporturile tectonice-structurale și morfologice. Prin studiile și lucrările sale a ajutat la elaborarea planurilor și proiectelor de sistematizare a numeroase localități urbane și rurale, au fost valorificate pentru utilizarea și organizarea suprafețelor agricole și pentru combaterea deplasărilor de teren. Ca specialist geomorfolog a făcut parte din diferite organisme științifice naționale și internaționale. De-a lungul carierei, Martiniuc a efectuat cercetări geomorfologice în regiunea Baia-Suceava (1949) și a acumulat date noi geomorfologice în legătură cu Subcarpații românești (1950). Și-a adus, de asemenea, contribuția la studiul geomorfologic al teritoriului orașului Suceava și a împrejurimilor (1960), la geomorfologia teritoriului orașului Vatra Dornei (1962) și a întreprins cercetări de geomorfologie aplicată în sprijinul sistematizării urbane și rurale din Moldova (1964). Printre alte contribuții se numără cele din cadrul studiului geomorfologic al teraselor văii Moldovei dintre Păltinoasa și Timișești (1983) și cele din cadrul iconografiei geografice a României (1960). A realizat lucrări și asupra apelor subterane.

Dar iată și câteva date cronologice:

După absolvirea studiilor superioare, C.Martiniuc este reţinut imediat ca asistent la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi (1939-1950). În 1940 tânărul specialist este avansat asistent la Laboratorul de geografie fizică şi Geografia României, Facultatea de Ştiinţe, Universitatea Mihăileană din Iaşi. În 1943, în calitate de al Şcolii de Ofiţeri de Rezervă Nr. 2 Bacău, verifică materialele (biblioteca, hărţi, aparate) pe care le-a adus de la fosta Universitate din Cernăuţi.

În 1948–1949, geografii ieşeni au participat la efectuarea studiilor în vederea sistematizării urbane a unor oraşe, lui Constantin Martiniuc revenindu-i sarcina să cerceteze oraşul Fălticeni. În 1949 Constantin Martiniuc susţine teza de doctorat „Cercetări geomorfologice în regiunea Baia-Suceava”, dr. în Geografie, la Universitatea „C. I. Parhon”, Bucureşti, conducător ştiinţific fiind Vintilă Mihăilescu.

În 1950-1951, dr. Constantin Martiniuc este șef de lucrări în geomorfologie. În 1951 el devine conferențiar universitar, funcție care o va deține până în 1966.

În 1966 Dr. Constantin Martiniuc devine profesor, la Catedra de Geomorfologie şi Geografie fizică regională în urma câștigării concursului discutat. În același an, devine și conducător de doctorat în Geografie fizică. În 1969 Prof. dr. Constantin Martiniuc devine doctor docent. Începând cu anul 1964 ocupă posturi de șef de catedră. Astfel, în 1965-1972 este şef al Catedrei de Geomorfologie şi Geografie fizică regională. În peroada 1965-1970 Constantin Martiniuc este director al Staţiunii de cercetări biologicegeografice ,,Stejarul” de la Pângăraţi, reg. Bacău, principalele direcții ale cercetării de la această stație fiind cele ale geomorfologiei, hidrologiei, climatologiei și geografiei solurilor.

Profesorul Constantin Martiniuc a fost conducător științific la următoarele teze de doctorat susținute.

Surse utilizate:

  1. Wikipedia. Constantin Martiniuc
  2. 150 Universitatea „Al.I.Cuza”, Iași. Constantin Martiniuc.
  3. Ziarul Evenimentul. Constantin Martiniuc, geograf.
  4. Ioan Donisă, Alexandru Ungureanu, Irina Ungureanu. Dezvoltarea geografiei la Iași – la 150 de ani de la înființarea Academiei Române
  5. Ioan Donisă. File din istoricul geografiei ieșene
  6. I.Donisă, Al.Ungureanu. Istoricul geografiei ieșene
Reclame

Românii – populație băștinașă a satului Ciudei

Ciudeiul este un sat foarte vechi, care s-a dezvoltat în etape. Dacă din perioada dacică şi apoi cea boholoveană avem mai puține informații, atunci pentru perioada ulterioară putem reconstitui mai exact evoluția lui. Ceea ce este cert este faptul că românii, ca urmași a dacilor reprezintă populația băștinașă a acestei localități. Despre aceasta ne vorbește toponimia și structura satului.

La început a fost nucleul central al satului, locuit de români. Românii erau reprezentaţi pe familii sau grupe de familii, fiecare fiind majoritară într-o anumită parte a satului (cătun). De aici o lungă serie de toponimii, cu denumire după familia majoritară, printre care: Burleni, Pojogeni, Puzdireni, Grozăveni, Ciocăneni, Racoviţeni. Nu întâmplător familiile respective sunt şi cele mai vechi. Acestea ocupau centrul şi sectoarele NE, E, SE si S ale satului, cu relief mai domol şi solurile cele mai bogate. Apoi, satul a crescut spre periferie, pe măsură ce populaţia creştea, concomitent cu alte grupuri ce veneau şi cereau pământ: Bruja, Gherman, Pădure, Pleşca, Cuciureanu, Curec şi altele, şi în final, numeroasa familie Bândiu de la Rodna. Satul s-a dezvoltat treptat într-o localitate de tip dispersat, dar cu un centru cultural-administrativ: un careu la intersecţie de drumuri, cu biserica pe o latură, şcoala, farmacia, primăria şi piaţa pe celelalte, urmat de sectoare (cătune) frumos construite, aerisite, cu multe grădini şi livezi pe margini, formând o veritabila constelaţie blagiana, în care absolut dominantă era biserica. Aproape de centru s-au mai construit Ocolul silvic, Gara şi Judecătoria de pace, cimitire. Astfel, satul Ciudei, prin structura sa populaţională, organizatorică şi a ocupaţiilor s-a dezvoltat ca o localitate rurală tipic românească [1].

Românii au constituit aproape 100% din populație până la anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Ciudei a făcut parte din Ducatul Bucovinei. Abia după această dată au început să apară minoritari, fiind treptat înstrăinat centrul satului.  Cele mai importante grupuri stabilite în această perioadă au fost evreii și germanii. Evreii s-au concentrat exclusiv în centru (unde s-au stabilit în special la începutul sec.XIX) şi deţineau întreg comerţul şi o bună parte din meşteşugurile satului. Germanii erau majoritari in vestul satului (Huta Noua, parțial Cornişor) şi pe artera principală, la nord de biserică, la ieşirea spre Budeniţ. Se mai găseau răzleţiţi, amestecaţi cu românii, pe artera secundară, vest-est [1]. Astfel, în 1910 evreii din Ciudei numărau 585 persoane sau 18,4% din totalul populaţiei satului, iar germanii – 308 persoane sau 11,9% din totalul populaţiei satului [2]. Despre numărul altor grupuri etnice putem judeca după structura confesională a populației (fig.1). Putem presupune că ponderea românilor era de circa 2/3 din total.

Confesii-1910

Figura 1. Structura confesională a populației satului Ciudei, 1910

Structura etnică nu a suferit schimbări importante în perioada aflării satului în cadrul României. Conform recensământului din 1930, românii constituiau 63%, urmați de germani (16%), evrei (15%) și alte naționalități (6%) (fig.2). Ruteni / ucraineni s-au declarat doar 48 persoane, iar ruși – 21 persoane,  alte grupuri minoritare fiind polonii (79 persoane) și țiganii (39 persoane) [3].

Populatia-1930

Figura 2. Structura etnică a populației satului Ciudei, 1930 [3]

Al doilea război mondial a dus practic la dispariția minorităților germane și evreiești (rămânând doar un număr nesemnificativ de evrei). După instaurarea puterii sovietice au fost aduse în sat grupuri de populaţie de origine slavă, ruşii / ucrainenii ocupând zonele locuite anterior de evrei şi germani. Coroborat cu procesul de deznaţionalizare la care a fost supus populaţia românească, aceasta a dus la creşterea ponderii populaţiei de origine rusă / ucraineană. Conform recensământului din 1989, ucrainenii alcătuiau 645 persoane (14,8% din totalul populaţiei), iar ruşii – 137 persoane (3,2%). Totuși, românii au rămas majoritari, ba mai mult și-au crescut ponderea până la 81% (fig.3) [4].

Populatia-etnii-1989

Figura 3. Structura etnică a populației satului Ciudei, 1989

Ultimul recensământ al populației desfășurat în satul Ciudei, aflat deja în componența statului ucrainean, în anul 2001, arată că limba română este limbă maternă pentru 82% din populația satului (nu avem date privind structura etnică), în timp ce limba ucraineană – pentru 14% (fig.4).

Limba-vorbita-2001

Figura 4. Structura populației satului Ciudei după limba maternă, 2001

Totuși, de la ultimul recensământ, procesele de asimilare etno-lingvistică a românilor bucovineni au cunoscut o intensitate nemaiîntâlnită. În prezent, estimăm că peste 3/5 din toți elevii satului Ciudei învață la școala ucraineană din sat și  peste 4/5 din grupele de copii de la grădinițele din sat funcționează în limba ucraineană, ca să nu mai spunem că majoritatea absolută a inscripțiilor instituțiilor publice și documentației este doar în limba ucraineană etc., iar aceste procese sunt în continuare stimulate pe toate căile.

Rămâne-vom români?

 

Surse utilizate:

  1. Pădure Constantin. Silvanii. Memorial. Chişinău: „Bons Offices” SRL, 2008, 291 p.
  2. Ungureanu Constantin. Bucovina în perioada stăpânirii austriece (1774-1918). Chişinău: Civitas, 304 p.
  3. Recensământul general al populatiei româniei din 29 decemvrie 1930. Partea II, cartea 1, p. 434
  4. Structura și particularitățile populației [satului Ciudei]
  5. Datele recensământului populației din Ucraina din 2001

Cum a votat Ciudeiul în primul tur al alegerilor prezidențiale?

În toate cele 3 localități din cadrul comunității teritoriale Ciudei, în primul tur al alegerilor prezidențiale din Ucraina, desfășurate la 31 martie 2019, câștigător a devenit  Volodîmîr Zelenski. Vedeți mai jos ponderea (în %) a voturilor obținute de principalii candidați:

Localitatea Volodîmîr Zelenski Iulia Timoșenco  Petro Poroșenko Yuriy Boyko Oleh Lyashko
CIUDEI 40,85 14,32 7,82 14,56 9,21
IGEȘTI 31,43 30,42 5,71 18,28 5,20
CRASNIȘOARA NOUĂ 34,07 25,27 8,79 10,99 12,09

Sursa: storozhynets.info

Amintim că în turul doi al alegerilor prezidențiale din Ucraina, care se va desfășura  la 21 aprilie 2019, se vor înfrunta Zelenski , care a obținut peste 30% de voturi la nivel național, și Poroșenko, care a obținut aproape de două ori mai puține voturi. Pentru a câștiga fotoliul de președinte al Ucrainei este necesar ca un candidat să acumuleze mai mult de 50% din voturi.

Suntem români, dar și moldoveni, bucovineni, ciudeieni…

Cine suntem noi, locuitorii satului Ciudei (marea lor majoritate)?

Suntem români ca popor, etnie, neam, după limba vorbită. Chiar dacă de-a lungul istoriei am fost separați în diferite state (cu denumiri diferite), oricum eram de etnie români, iar în anul 1918 ne-am unit într-un singur stat – România. Acest lucru era recunoscut până și în perioada sovietică (dovadă fiind înscrierile ca români în metricile și în pașapoartele sovietice). Nu se poate nega acest lucru nici în prezent, în Ucraina. Etnia nu coincide totdeauna cu granițele unui stat.

Dar mai suntem și moldoveni, bucovineni, ciudeieni, iar mai recent și ucraineni, după locul de trai și evoluția istorică a locului în care trăim. De ce?

Suntem moldoveni pentru că satul Ciudei a făcut parte din Principatul Moldovei de la înființarea acestuia, timp de secole. Prima mențiune documentară a satului Ciudei a fost făcută într-un act al domnitorului Moldovei Vasile Lupu din 18 iunie 1646. De altfel, acest lucru este valabil și pentru majoritatea celorlalte  localități din zona noastră, de exemplu satul Igești cu care suntem într-o comunitate teritorială (prima atestare documentară – 17 august 1428) sau orașul Cernăuți care este centrul regional (prima atestare documentară – 8 octombrie 1408, de către domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun).

Suntem bucovineni pentru că, după ce partea de nord a Moldovei, din care satul Ciudei făcea parte, a fost anexată în anul 1774 de Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi), teritoriul acesta a primit denumirea de Bucovina (în germană Buchenland = Țara fagilor).

Suntem ciudeieni pentru că trăim în satul Ciudei.

Așa că atunci când spuneți „țigani borâți” despre români sau povestiți bancuri despre moldovenii cei proști” să știți că vă referiți, în primul rând, la dumneavoastră înșivă. Iar toate clișeele despre români și moldoveni au și o contribuție a neprietenilor noștri, care doresc să fim cât mai divizați. Și se pare că deseori le reușește, având în vedere că pot fi:

  • Români din România, români din Republica Moldova și români din Ucraina;
  • Moldoveni din România (include cea mai mare parte a Moldovei), moldoveni din Republica Moldova (partea de est a Moldovei) și moldoveni din Ucraina (partea de nord a Moldovei);
  • Bucovineni din România (partea de sud a Bucovinei) și bucovineni din Ucraina (partea de nord a Bucovinei).

Noi, locuitorii satului Ciudei, ne putem numi acum (de fapt din 1991) și ucraineni, dar nu ca neam, etnie, ci ca cetățeni ai Ucrainei, ca locuitori ai acestui stat.

Indiferent că preferăm să ne numim moldoveni, bucovineni, ucraineni sau ciudeieni, nu trebuie să uităm că suntem români, să ne păstrăm limba română, obiceiurile și să ținem la neamul nostru!

Cum se vor cheltui banii din bugetul comunei Ciudei în următoarea perioadă?

Cheltuielile bugetului comunei Ciudei în 2019, milioane grivne

Bugetul comunei Ciudei pe anul 2019 a fost aprobat prin decizia Consiliului local nr. 289-22 din 17.12.2018. El prevede cheltuieli în sumă de  71 milioane grivne (inclusiv 69,4 mil. din fondul general). Pentru ce se vor cheltui acești bani puteți vedea în figura alăturată.

Mai multe detalii privind bugetul Ciudeiului pe anul 2019 puteți găsi AICI (din păcate, doar în limba ucraineană).

În aceeași ședință a fost aprobat și Programul de dezvoltare social-economică a comunității pe anii 2019-2020 (nr. 297-22 din 17.12.2018). El conține, printre altele, Lista proiectelor de dezvoltare comunitară care pot fi implementate în perioada 2019-2020, care se referă la diferite domenii: Reparația capitală a autostrăzii de importanță locală С261002 Pătruții de Sus – Crasnișoara Nouă pe sectiunea km 2-381 – 5+845; Reparația curentă a 3 drumurilor cu indicarea străzilor din cele 3 sate (de ex. în satul Ciudei – str. Зубровецька, Лісна, Три Дуба cu stradelele, Прилісна cu stradelele, Добуша, Молодіжна, Привокзальна, Садова, Вишнева, Каденюка, Дружба cu stradelele, Горіхова, Підгірна); Reparația și instalarea trotuarului pe o lungime de 1200 metri; Iluminare stradală în Crasnișoara Nouă și în Ursoaia; Amenajarea cimitirelor din cele 3 sate componente a comunității; Reparația grădiniței „Mărțișor” și a fațadei și blocului de alimentare a Complexul educaţional din Ciudei (şcoala ucraineană + grădiniţă); Reparația capitală a Școlii de arte din Ciudei ș.a.

Mai multe detalii privind Programul de dezvoltare a comunității Ciudei în anii 2019-2020 pot fi găsite AICI (din păcate, doar în limba ucraineană).

Deportarea familiei Motrescu din Ciudei

Europa-LiberaVIDEO În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, toată familia lui Gheorghe Motrescu (pe atunci un copil), din satul Ciudei, regiunea Cernăuţi, a fost scoasă din casă, brutal şi fără explicaţii, şi deportată. Opt suflete în total. Bărbatul, ultimul rămas în viaţă, îşi aminteşte acea noapte de parcă ar fi fost ieri. Au fost duşi în Kazahstan, unde au trebuit să supravieţuiască în condiţii vitrege timp de şase ani şi jumătate. La întoarcere în satul natal, familia Motrescu a fost nevoită să mituiască autoritățile locale ca să poată reveni în propria casă. O mărturie-document despre deportările comuniste din Bucovina de Nord. Un film de Nicu Gușan. Imagine: Oleg Kaptarenco, montaj: Alexandru Ianciu, ilustraţii: Irina Cleșcenco
PUR ŞI SIMPLU, emisiunea de marţi, 16 octombrie 2018 #pursisimplu

Curiozităţi despre Cajvana – oraşul din România cu care s-a înfrăţit Ciudeiul

Panou_CajvanaLa 14 ianuarie 2018, primarul comunei Ciudei, Anatolie Piţul, şi primarul oraşului Cajvana din judeţul Suceava (România), Gheorghe Tomăscu, au semnat un Acord de înfrăţire a localităţilor. Ce reprezintă oraşul Cajvana? Iată câteva curiozităţi despre această localitate: Continuă citirea →

Instrucţiuni pentru… 2018

·   2018 Îți place – spune.

·    Nu-ţi place – spune.

·    Nu este clar – întreabă.

·    Îţi este dor de cineva – sună-l.

·    Vrei să te întâlneşti cu cineva – invită-l.

·    Vrei ceva – cere.

·    Vrei să fii înţeles – explică.

·    Eşti vinovat – recunoaşte.

·    Ţine minte că fiecare are propriul adevăr, care deseori nu coincide cu al tău.

·    Problemele omului sunt doar în capul lui.

·    Cel mai important lucru în viaţă este dragostea, restul e deşertăciune.

·    Lumea nu este rea sau bună, ei îi este indiferent dacă eşti sau nu.

·    Ţine minte că nu eşti dator nimic, nimănui.

·    Ţine minte că nu îţi este dator nimeni, nimic.

·    Trăieşte azi pentru că ieri a plecat, iar mâine poate să nu fie.

La mulţi ani!!!

Ciudeiul a susţinut Unirea Bucovinei cu România in 1918, prin reprezentantul său George Cuciureanu

nn.pngLa 28 noiembrie 1918 a fost votată unirea Bucovinei cu România. Din 1775 teritoriul Bucovinei fusese rupt din componenţa Principatului Moldovei (din care a făcut parte încă de la începutul creării acestuia) şi luat de către Imperiul Austriac. Între timp, în 1859, Principatul Moldovei s-a unit cu Muntenia şi au format un singur stat – România. Astfel, actul din 1918 a fost unul logic şi spre care au tins toţi românii – de unire a teritoriilor locuite de români în cadrul aceleiaşi ţări.

Cu o lună înainte de acest eveniment, a fost creat Consiliul Naţional Român din Bucovina, care a pregătit Unirea (dar care a funcţionat şi o perioadă ulterioară). Membru al acestei autorităţi bucovinene a fost şi agricultorul din satul Ciudei Gheorghe I.Cuciurean (George Cuciureanu). Dintr-o scrisoare cu amintiri trimisă de acesta (păstrată în arhivă), aflăm că el a fost invitat, printr-o telegramă din 26 noiembrie 1918, să vină numaidecât la Palatul Mitropolitan, pe 28 noiembrie, la Consiliul Naţional, unde a participat la evenimentul istoric. Din aceste amintiri (datate cu 7 octombrie 1938), trimise profesorului Ion Nistor, care pregătea o carte festivă cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la Unire, mai aflăm că el a participat şi la alte şedinţe ale Consiliului Naţional, desfăşurate în anul 1919, că era membru al comisiei agrare şi că a colaborat cu multe personalităţi marcante ale Bucovinei în frunte cu Iancu Flondor.

Amintirile din vremea Unirii” de Gheorghe I.Cuciureanu apar la pagina 102 a cărţii lui Ion Nistor „Amintiri răzleţe din timpul Unirii”, apărută în anul 1938 la Cernăuţi.

Amintim că pe data de 28 noiembrie se sărbătoreşte Ziua Bucovinei.

De ce Ucraina nu ar trebui să le interzică românilor să înveţe în limba maternă

Cernauti-proteste-foto-Nicolae-Hauca
Foto: Nicolae Hauca

Noua lege a învăţământului din Ucraina (aprobată în septembrie 2017), prevede, prin articolul 7, anularea treptată a învăţământului în limba română,  limitând utilizarea limbii române ca limbă de predare în şcoli la ciclul primar (cl. I-IV), şi prefigurând, în perspectivă, trecerea totală doar la limba ucraineană de predare. Interzicerea de facto a utilizării limbii materne în procesul de învăţământ va duce la dispariţia românilor ca grup etnic distinct, iar Ucraina nu ar trebui să continue această politică cel puţin din următoarele motive:

1. Românii sunt un popor autohton (băştinaş) în Ucraina şi trebuie să beneficieze de drepturi corespunzătoare

Românii nu sunt o diasporă nouă în Ucraina, cărora trebuie să li se dea noi drepturi. Ei nu au venit în Ucraina, ci trăesc pe aceste meleaguri de când se ştiu (cu mult înaintea apariţiei poporului ucrainean). Acesta este un spaţiu etnogenetic şi istoric al românilor. E de ajuns să amintim că  oraşul Cernăuţi a a fost atestat pentru prima oară într-un privilegiu al Domnitorului Moldovei Alexandru cel Bun. Ucraina, ca succesoare de drept a Uniunii Sovietice şi beneficiară a pactului Ribbentrop-Molotov, a înglobat teritoriul în care locuiau compact românii, separându-i de trunchiul lor național și etnic. În calitate de minoritate tradiţională, istorică şi autohtonă, românii au dreptul la învăţământ în limba maternă, conform reglementărilor internaţionale.

2. Contravine normelor şi practicilor internaţionale şi europene, deși Ucraina declară oficial că vrea să aparţină civilizaţiei europene

Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului (ratificată de Ucraina) stipulează, în art.3 (1) că „în toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de …autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala”. În egală măsură, statele se obligă să respecte dreptul copilului de a-şi păstra identitatea (art.7 (1), şi sunt de acord ca educaţia copilului să se facă în spiritul respectului faţă de limba, identitatea şi valorile naţionale ale acestuia (art.29 (c).

Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, document aprobat de către Consiliul Europei și la care Ucraina este parte din 1998, prevede angajamentul părților de a promova condiții pentru ca minoritățile naționale să-și păstreze limba maternă și să se  abțină „de la orice politică ori practică având drept scop asimilarea persoanelor aparținând minorităților naționale împotriva voinței acestora”, precum și să protejeze aceste persoane împotriva „oricărei acțiuni vizând o astfel de asimilare” (art.5). Având în vedere și faptul că în cazul comunităţii româneşti există o cerere suficientă pentru învăţământ în limba maternă, aceste prevederi vizează direct minoritatea românească din Ucraina. Astfel, Ucraina s-a angajat internațional să se abțină de la orice politică ori practică având drept scop asimilarea persoanelor de naționalitate română și să le protejeze împotriva oricăror acțiuni vizând asimilarea, adică ucrainizarea lor.

Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare (ratificată de Ucraina în 2003 și intrată în vigoare 1.01.2006) prevede utilizarea limbilor minorităților inclusiv în învățământ, iar Ucraina a declarat, în procedura de depunere a instrumentelor de ratificare, că dispozițiile Cartei se aplică și limbilor română și moldovenească.

Convenţia UNESCO privind lupta împotriva discriminării în domeniul educaţiei include prevederi ce țin de egalitatea de tratament în ce priveşte educaţia pentru minorităţile naţionale în limba maternă.

Conform Legii Ucrainei a tratatelor internaţionale, prin care „tratatele Ucrainei intrate în vigoare, pentru care Rada Supremă şi-a dat consimţământul, sunt parte integrantă a dreptului intern şi sunt aplicate în modul stabilit pentru normele de drept intern” (art.19), obligaţiile sus-menţionate, asumate de Ucraina prin acorduri aferente, sunt obligatorii pe întreg teritoriul ţării.

3. Contravine Constituţiei şi altor acte legislative din Ucraina

Apelul Radei Supreme a Ucrainei din 28 august 1991 către toţi cetăţenii Ucrainei de toate naţionalităţile, “Prezidiul Radei Supreme a republicii afirmă cu responsabilitate că declararea independenţei Ucrainei nu va duce nicidecum la lezarea drepturilor persoanelor, indiferent de naţionalitate”. În Apel se mai spune că „Ucraina …va asigura tuturor cetăţenilor drepturi politice, economice şi sociale egale, libertate deplină pentru dezvoltarea tuturor limbilor şi culturilor naţionale”.

Declarația privind drepturile naționalităților din Ucraina (adoptat de Rada Supremă la 1 noiembrie 1991) spune clar că „ statul ucrainean îşi asumă obligaţia privind crearea condiţiilor necesare dezvoltării tuturor limbilor şi culturilor naţionalităţilor”(art.2), precum şi „libera folosire a limbilor materne în toate domeniile vieţii sociale, inclusiv în învăţământ…” (art.3). ”Statul ucrainean le garantează tuturor popoarelor și grupurilor naționale dreptul de a-și utiliza liber limbile naționale în toate sferele vieții publice, inclusiv în sfera învățământului, cea a producției, a primirii și difuzării informației. Rada Supremă interpretează articolul 3 al Legii cu privire la limbile din RSS Ucraineană în sensul că în cuprinsul unităților administrativ-teritoriale în care locuiește compact o anumită naționalitate limba acesteia poate funcționa egal alături de limba de stat.”

Constituţia Ucrainei stipulează, în art. 10 că „în Ucraina este garantată libera dezvoltare,  folosire şi protecţie a limbii ruse, precum şi altor limbi ale minorităţilor naţionale”; în art.11 că statul contribuie la dezvoltarea „specificului … lingvistic.. al tuturor popoarelor autohtone și al minorităților naționale din UcrainaIar art.22 din Constituţie a fixat că “ drepturile constituţionale sunt garantate şi nu pot fi abrogate. La adoptarea noilor legi sau la modificarea acestora nu se admite restrângerea conţinutului şi volumului drepturilor şi libertăţilor existente”. Art.53 din Constituţie le garantează ”persoanelor aparținând minorităților naționale” dreptul ”la instruire în limba maternă sau la studierea limbii materne în instituțiile de învățământ de stat și comunale sau prin intermediul asociațiilor culturale naționale”. Articolul se referă la învățământul gratuit în instituțiile de învățământ preșcolar, mediu general complet, profesional-tehnic și superior organizat de stat. Aşadar, prin alin.4 coroborat cu alin.1 din art.53 al Legii Fundamentale a Ucrainei, statul garantează minorităţilor naţionale învăţământ mediu general în limba maternă. Câtă vreme Ucraina recunoaşte şi asigură principiul supremaţiei dreptului, iar Constituţia Ucrainei are forţă juridică supremă (art.8), legile şi alte acte normative adoptate în baza constituţiei trebuie să fie conforme cu Constituţia (art.8). Or, art.7 din Legea educaţiei contravine acestei prevederi constituţionale, anulând minorităţilor naţionale dreptul la învăţământ mediu general în limba maternă. Totodată, acest articol introduce elementul de discriminare, pe de o parte, între minorităţile naţionale şi naţiunea titulară, iar pe de altă parte, între minorităţile naţionale şi popoarele băştinaşe, ceea ce vine în contradicţie cu prevederile art.24 din Constituţie.

Legea privind bazele politicii lingvistice de stat (adoptată la 3 iulie 2012) conține mai multe prevederi foarte importante pentru păstrarea și dezvoltarea limbii române în Ucraina, inclusiv în domeniul învățământului. Astfel, art. 3 prevede că ”Orice persoană, indiferent de originea sa etnică, de autoidentificarea culturală și națională, de locul de trai, de convingerile sale religioase are dreptul să utilizeze orice limbă în viața privată sau publică, să studieze și să susțină orice limbă”, iar art.20 – că “cetăţenilor Ucrainei li se garantează dreptul la educaţie în limba de stat sau în limbile regionale sau minoritare. Acest drept este asigurat prin reţeaua de grădiniţe, şcoli medii generale, extraşcolare, instituţii de stat şi comunale pentru învăţământul tehnico-profesional şi superior cu limba de predare ucraineană sau cu alte limbi de predare…” și că “în instituţiile de stat şi comunale cu predare în limbile regionale disciplinele vor fi predate în limbile regionale (cu excepţia limbii şi literaturii ucrainene, a căror predare se va efectua în limba ucraineană)”.

4. Acordurile bilaterale cu România şi Republica Moldova garantează utilizarea limbii materne în învățământul minorității românești din Ucraina

Tratatul cu privire la relaţiile de buna vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina (semnat la Constanța la 2 iunie 1997) prevede, în art.13, că ”În scopul protecţiei identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorităţii române din Ucraina şi a minorităţii ucrainene din România, părţile contractante vor aplica normele şi standardele internaţionale prin care sunt determinate drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi anume acele norme şi standarde care sunt cuprinse în Convenţia-cadru a Consiliului Europei privind protecţia minorităţilor naţionale, precum şi…” alte documente comunitare. Părțile contractate au stabilit de asemenea că ”vor crea, pentru persoanele aparţinând minorităţii române din Ucraina şi pentru cele aparţinând minorităţii ucrainene din România, aceleaşi condiţii pentru studierea limbii lor materne. Părţile contractante reafirma ca persoanele sus-menţionate au dreptul sa fie instruite în limba lor maternă, într-un număr necesar de şcoli şi instituţii de stat pentru învăţământ şi specializare, situate ţinând seama de răspândirea geografică a minorităţilor respective”. Ucraina și România au stabilit prin Tratatul de bază că ”se vor abţine sa ia măsuri care, modificând proportiile populaţiei din zone locuite de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, urmăresc limitarea drepturilor şi libertăţilor acestor persoane, care decurg din standardele şi normele internaţionale menţionate”.

Republica Moldova are încheiate cu Ucraina Tratatul de bună vecinătate, prietenie şi colaborare (în vigoare din 5.01.1997) și Acordul interguvernamental privind colaborarea în domeniul învățământului, ştiinţei și culturii (în vigoare din 09.02.1995), care conțin prevederi pentru asigurarea învățământului în limba maternă a minorităților naționale.

5. În România şi Republica Moldova se respectă drepturile minorităților de a învăţa în limba maternă, inclusiv a celei ucrainene

România respectă dreptul la liberă educație în limba maternă a minorităților naționale.  Conform Legii educației naționale,Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să studieze şi să se instruiască în limba maternă, la toate nivelurile, tipurile şi formele de învăţământ preuniversitar” (art.45), iar în cadrul învăţământului „cu predare în limbile minorităţilor naţionale, toate disciplinele se studiază în limba maternă, cu excepţia disciplinei Limba şi literatura română” (art.46).

În sistemul românesc de învățământ sunt organizate studii în 15 limbi materne, incluiv limba ucraineană.  În anul școlar 2016-2017, în România au fost 2000 de școli și 180.000 de copii care au învățat exclusiv în limba lor maternă – maghiară, germană, ucraineană, romani, slavă, sârbă, cehă, croată, italiană și turcă. Pe lângă acești 180.000 de copii, alți 42.000 au studiat limba maternă în unități de învățământ organizate în limba română. Limbi materne studiate – armeană, bulgară, greacă, italiană,  polonă, romani, rusă, cehă, croată, germană, maghiară, sârbă, slovacă, turcă și ucraineană. Elevii aparținând minorității ucrainene au posibilitatea să studieze în limba ucraineană maternă sau disciplină limba ucraineană maternă în cele peste 90 de unități școlare din localitățile în care ucrainenii reprezintă o pondere semnificativă din populația totală a localității respective din județele Maramureș, Suceava, Timiș, Caraș-Severin, Arad, Botoșani, Satu Mare și Tulcea. Învățământul în limba maternă a fost organizat de inspectoratele școlare din județele respective pentru un număr de 1.759 de elevi și limba maternă pentru 5.825 de elevi.

Spre exemplu, predarea la Liceul ucrainean Taras Șevcenko din Sighetul Marmației se face integral în limba ucraineană. Acest liceu a fost înființat acum 20 de ani prin străduința autorităților de la București, în condițiile în care istoric aceasta nu a avut așezăminte de învățământ în limba națională, așa cum au avut românii din actualul cuprins al Ucrainei.

În Republica Moldova de asemenea există toate condițiile pentru instruirea în limba maternă a minorităților naționale. Codul educației prevede că „În ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinând minorităţilor naţionale, dacă există o cerere suficientă, statul asigură, în limita posibilităţilor sistemului educaţional, ca persoanele aparţinând acestor minorităţi să beneficieze de condiţii corespunzătoare de a învăţa limba lor minoritară ori de a primi o educaţie în această limbă la nivelul învăţămîntului obligatoriu”. Mai mult decât atât, în present există grupe cu predare în limba minorităților naționale și în cadrul instituțiilor de învățământ superior.

În anul de studii 2016/2017, aproape 20% din elevii din instituțiile de învățământ primar și secundar general învățau într-o limbă a unei minorități naționale. În Republica Moldova activează 49 de şcoli cu predarea limbii ucrainene, unde învaţă circa 6000 de elevi, una din cele mai importante instituții fiind Liceul teoretic ”Mihail Koţiubinski” din Chișinău, unde se promovează cultura, limba, datinile etnicilor ucraineni care locuiesc în Republica Moldova.

6. Reducerea continuă a drepturilor minorității românești din Ucraina de a învăța în limba maternă nu serveşte conveţuirii între ucraineni și români

Este o situație fără precedent în secolul XXI, când o ţară din centrul Europei, care se proclamă democratică şi civilizată, aspirantă la Uniunea Europeană, desfiinţează un întreg sistem de educaţie al minorităţilor naţionale doar pentru faptul că acesta se desfăşoară în altă limbă decât cea a etniei majoritare. Or, normele și practicile internaționale statuează că e inadmisibil ca niște drepturi recunoscute și respectate anterior să fie încălcate și interzise, iar acest lucru nu servește conviețuirii pașnice între etnii. Şcoala românească din actuala Ucraină are tradiţii de peste 200 de ani. Aceste școli preced în timp statul ucrainean și nu actualei puteri îi aparţine decizia deschiderii de şcoli româneşti în acest teritoriu. Statul ucrainean le-a moştenit de la statul sovietic care, la rândul său, le-a moştenit de la statul român, iar statul român, de la statul austriac (în cazul Bucovinei). Există o veche şi sănătoasă tradiţie a şcolilor româneşti din Ucraina, chiar și prima școală din Cernăuți fiind una românească.

Această înrăutățire a situației învățământului în limba română în Ucraina este permanentă după al doilea război mondial, însă s-a agravat și mai mult în ultima perioadă. În iulie 1946, în regiunea Cernăuți existau 124 şcoli „moldovenești”, de diferite trepte, iar la sfârşitul periodei sovietice existau doar 87 şcoli cu predare în limba română. În anul 1995 existau 91 şcoli cu predare în limba română (+9 mixte), pentru ca numărul lor să fie într-o continuă scădere, mai accentuat în perioada 2001-2015, când numărul școlilor românești s-a redus cu 20 (de la 83 la 63), iar a celor mixte a crescut cu 9, ca niciodată în trecut, iar numărul elevilor din școlile românești, cu peste 10 mii (de la 21.672 la 11.063). În 2015, un număr de cca 5.585 de copii de naționalitate română din regiunea Cernăuți (29% din total) studiau în limba ucraineană. Și mai gravă este situația în regiunea Odesa, acolo unde doar în perioada 1991-2015, numărul școlilor cu predare în limba română s-a redus de la 25 până la 3 (!).

Prin comparație, nu există niciun caz în care România sau Republica Moldova să fi închis școli ucrainene. Dimpotrivă, cele două state românești le-au deschis și le deschid acolo unde nu au existat niciodată. Drept exemple sunt Liceul Taras Șevcenko din Sighetul Marmației, deschis acum 20 de ani, și Liceul Mihail Koţiubinski din Chișinău, deschis acum 25 ani. Asta deși, în cazul României, comunitatea ucrainenilor este destul de redusă numeric și dispersată teritorial (Banat, Maramureș, Crișana, Bucovina și Dobrogea), este în mare parte una colonizată și istoric aceasta nu a avut așezăminte de învățământ în limba națională.

 7. Intenţiile Ucrainei sunt condamnate de organismele internaționale

Organismele europene au primit negativ sau cu rezerve art.7 al Legii învățământului din Ucraina. Una din primele reacții și cele mai tranșante este a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care pe 12 octombrie 2017 a adoptat o rezoluție cu un titlu sugestiv ”Noua Lege ucraineană a educației: un impediment major pentru învățământul în limbile materne ale minorităților naționale”. În ea se afirmă că “Adunarea parlamentară este îngrijorată de articolele referitoare la învățământul în limbile minoritare din noua lege a educației”și că e important să fie respectate angajamentele bazate pe convențiile europene. Ea mai menționează că ”limba este o componentă esențială a identității individuale și colective. Pentru un număr important de persoane aparținând minorităților naționale limba este unul dintre principalii factori ai identității și identificării lor minoritare. Prin urmare, atunci când statele iau măsuri de promovare a limbii oficiale, acestea trebuie să meargă mână în mână cu măsurile de protecție și promovare a limbilor minorităților naționale. Dacă acest lucru nu se face, rezultatul va fi asimilarea, și nu integrarea”, iar ”noua legislație nu pare să găsească un echilibru adecvat între limba oficială și limbile minorităților naționale”. Mai mult decât atât, ”noua lege implică o reducere prea mare a drepturilor recunoscute până acum ”minorităților naționale” în ceea ce privește instruirea în propria lor limbă. Aceste minorități naționale, care anterior aveau dreptul de a avea școli monolingve și programe integrale în propria lor limbă, se regăsesc acum într-o situație în care instruirea în propria lor limbă nu poate fi asigurată (împreună cu instruirea în ucraineană) decât până la încheierea ciclului primar. Potrivit Adunării, acest lucru nu servește conviețuirii.”

 8. Strică relaţiile cu ţările vecine care au ajutat-o până acum

Aprobarea noii Legii a învățământului a tensionat relațiile Ucrainei cu mai multe țări vecine, inclusiv Ungaria, România, Polonia, Bulgaria, Grecia. Aceste țări au declarat, pe bună dreptate, că această lege va aduce atingere drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale și va ridica de asemenea probleme juridice delicate în ordinea juridică din Ucraina.

Este necesar de menționat că unele din aceste țări, în primul rând România și Polonia, au fost printre cele mai importante susținătoare ale Ucrainei în procesul de integrare europeană și în situațiile dificile legate de agresiunea rusească. Politica asimilaționismului cultural și lingvistic poate duce Ucraina la autoizolare și la pierderea deschiderii, încrederii și susținerii din partea vecinilor europeni.

9. Românii s-au manifestat ca cetățeni ucraineni loiali, cu respect față de lege și stat

Românii din Ucraina sunt foarte loiali, toleranți și ascultători în ceea ce privește respectarea Constituției și a legilor. Au murit și ei în Donbas, în estul Ucrainei, pentru integritatea teritorială a țării în care trăiesc și nu poate nimeni contesta că aceștia nu ar fi  cetățeni loiali Ucrainei, indiferent de limba în care aleg să studieze în școli. Nu merită drept răsplată o politică de discriminare, de deznaționalizare și de asimilare.

 10. Dacă se consideră o ţară creştină, Ucraina ar trebui să aplice preceptul biblic: ce ţie nu-ţi place altuia nu face

Ucrainenii au fost supuși de-a lungul timpului asimilării și deznaționalizării de către vecinii de la est. Nu credem că este o experiență plăcută pentru ei și că ar trebui la rândul lor să promoveze așa politică față de românii din Ucraina. Asta dacă vor să procedeze creștinește și să respecte porunca din Sfânta Evangelie „Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii” (Matei 7:12).

 

Vremea in Ciudei

<

https://www.gismeteo.md/ajax/getInformer/?hash=7rjdkhUrhgw85L

Reclame